Cum să lucrezi în Canva
Un curs introductiv în aplicația multiscop Canva
Ce vei invata
- Vei ști cum anume arată principalele opțiuni din Canva
- Vei ști să realizezi un clip video
- Vei ști să realizezi un website simplu și eficient
- Vei ști să realizezi un afiș
Descriere curs
În orice domeniu activezi, fie că ești student(ă) sau angajat(ă), la un anumit moment trebuie să realizezi și materiale electronice (engl. e-content). Prin intermediul acestora, poți promova ceea ce faci, sau te poți promova. Aceste materiale pot fi găsite online, pe diverse pagini, unele sunt gratuite, altele contra cost. Dincolo de ceea ce se găsește online, este avantajos să știi să le și creezi (de la zero sau pornind de la un șablon). Vom trece prin mai multe exemple de astfel de resurse, și te voi învăța cum le poți construi cu ajutorul aplicației multiscop Canva, astfel încât să servească nevoilor tale.
Descoperă, într-un timp relativ scurt, cum anume să utilizezi eficient aplicația multiscop Canva, pentru a crea conținut electronic de calitate. Aplicația poate fi accesată direct pe Internet, este cloud-based și are două opțiuni: gratuită sau contra cost. Ambele variante permit editări avansate, iar opțiunea contra cost are mai multe șabloane și resurse care pot fi importate și utilizate (fotografii, clipuri video).
În acest curs vei afla, pas cu pas, cum anume să construiești un website, să faci un video, un document simplu care să stea la baza unei cărți, un logo sau o postare pentru Facebook. Avantajul acestei aplicații este că poate fi accesată oricând și oriunde, poate fi utilizată colaborativ în echipe. Limbajul este unul simplu și de interfață. Oricine poate parcurge cu succes conținutul acstui curs, iar trecerea de la informație la competențe o să apară cu siguranță, într-o singură condiție – dacă ești constant(ă) și consecvent(ă).
Ce ai nevoie pentru acest curs
- Nu există prerechizite pentru acest curs
Pentru cine este cursul:
- Acest curs se adresează tuturor celor care doresc să folosească un program simplu (Canva) pentru a dezvolta conținut electronic fără efort și în mod creativ
Încă nu sunt recenzii pentru acest curs.