Dragoș Argeșanu
În timpul perioadei ca student medicinist în București, împreună cu un grup de studenți din asociația studenților creștini din Timișoara, a ajuns la părintele Argatu de la mănăstirea Cernica. Era recunoscut ca exorcist. Până în acel moment, nu văzuse niciodată o exorcizare, nici măcar în filme la acea dată, așa că a crezut sincer că este un teatru ieftin. Experiențele trăite în acea perioadă se regăsesc în romanul „Devenirea”, apărut în anul 2000.
Timp de 5 ani, a mers regulat în preajma părintelui Argatu până a înțeles ce se întâmplă și și-a luat cunoștințele necesare exorcizărilor.
Afișez toate cele 3 rezultate
După facultate, a făcut psihoterapie-psihanaliză ca să înţeleagă punctul de vedere al medicinii alopate asupra bolii psihice. Apoi a descoperit diferite forme de terapie și căi spirituale cum ar fi Reiki, Karuna Reiki și alte sisteme. A urmat cursuri de radiestezie, de chi kung pentru a-și îmbunătăți percepția despre lume și viață.
„Atacul PSI”, a doua dintre cărțile sale, a început să o scrie ca lucrare de doctorat. Din păcate sau, mai degrabă din fericire, profesorul care i-a acceptat-o după un timp l-a anunțat că nu mă mai poate coordona în acest demers al său, întrucât titlul lucrării speria.
Atunci a decis să o publice. A semnat contractul cu o renumită editura din țară care, însă, i-a publicat-o după un an și jumătate.
După apariția cărții care se ocupa mult de magie, de efectul ei asupra oamenilor, din punct de vedere științific, psihic, medical și spiritual, a început să fie căutat de tot mai mulți oameni. Drept urmare, experiența sa s-a îmbunătățit. Concluziile desprinse din relațiile cu pacienții le-a publicat în continuare în „Arta Războiului PSI” și „Arta Războiului PSI – Protecția”.
De fapt, fiecare carte este o consecință firească a studiilor sale în ceea ce privește contactul cu oamenii, problemele lor, boala, magia și viața.